Despre

Locuireinformala.ro își propune să crească într-o bibliotecă de resurse care să ajute la o mai bună înțelegere a fenomenului de locuire informală, dar și la mobilizarea pentru găsirea și implementarea de soluții.

Vrem să aducem laolaltă resurse variate – cercetări, modele de bune practice, informații despre legislație și finanțări dedicate situațiilor de locuire informală, legături către instituții relevante, inițiative legate de locuire informală și povești de la firul ierbii – dedicate atât autorităților publice locale și centrale, cât și comunităților care locuiesc în astfel de așezări, ONG-urilor și profesioniștilor care lucrează în comunități marginalizate sau în domenii legate de urbanism, locuire, facilitare comunitară.

Vom începe prin a împărtăși despre cercetări și inițiative proprii, dar ne dorim să includem în timp și puncte de vedere ale altor actori interesați și implicați în legătură cu locuirea informală, fie că sunt oameni care trăiesc în situații de locuire informală, instituții publice, organizații nonguvernamentale sau alți actori privați. Dacă aveți materiale sau povești relevante pentru tema locuirii informale, dați-ne de veste.