În Săptămâna Mondială a Locuirii, Parlamentul României a făcut primul pas pentru recunoașterea și reglementarea așezărilor informale din România

Pe 3 octombrie 2018, la finalul a doi ani de cercetare și acțiuni de conștientizare, Fundația PACT și MKBT: Make Better, în parteneriat cu GAL Reșița, Asociația DEP Bumbești-Jiu, Grupul de Inițiativă Valea Corbului, au anunțat finalizarea cu succes a primului pas în direcția recunoașterii și a reglementării așezărilor informale din România: introducerea în procedură parlamentară a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350 / 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul sau Legea așezărilor informale. Procesul legislativ poate fi urmărit pe pagina Senatului României.

Potrivit unei cercetări derulate în perioada 2013-2014, la care au răspuns doar 53% dintre UAT-uri, în România ar exista 50.000 de locuințe și aproximativ 64.000 de familii situate în așezări informale, peste 200.000 de cetățeni lipsiți de acte de identitate permanente, cu acces zero sau limitat la infrastructură și servicii de bază precum electricitatea sau apa curentă, servicii de educație și sănătate. România este singura țară din UE care condiționează identitatea (deținerea unor documente de identitate definitive) de proprietate (deținerea de acte de proprietate).

Până acum, legislația românească relevantă nu facea nicio referire la așezările informale și nu permitea reglementarea situației în care trăiesc locuitorii acestora. În lipsa unoi reglementări, fenomenul riscă să se extindă, făcând și mai dificile intervențiile ulterioare. Proiectul legislativ, depus pe 3 octombrie la registratura Senatului, propune o definiție a așezărilor informale, stabilește cadrul necesar de intervenție publică integrată pentru reglementarea, limitarea extinderii așezărilor informale și îmbunătățirea condițiilor de viață și siguranță a locuitorilor acestora și clarifică responsabilitățile autorităților publice în coordonarea activităților de identificare, reglementare, evaluare și monitorizare a așezărilor informale din România.

Proiectul a fost depus de următorii inițiatori: Petre Florin Manole (PSD), Adrian Dohotaru (independent), Oana Bîzgan-Gayral (independent), Iulian Bulai (USR), Marian-Gheorghe Cucșa (ALDE), Nicușor Dan (USR), Angelica Fădor (PNL), Laura Mihaela Fulgeanu Moagher (PSD), Cristian Ghica (USR), Cristian Ghinea (USR), Nicolae Georgescu (PSD), Laurențiu-Dan Leoreanu (PNL), Adrian Mocanu (ALDE), Andrei Nicolae (PSD), Eugen Neață (PSD), Daniela Oteșanu (PSD), Adrian Claudiu Prisnel (USR), Florina Presadă (USR), Andrei Pop (PSD), Claudiu-Florin Roman (PNL), Adrian Solomon (PSD), Daniel Suciu (PSD), Răzvan-Ion Ursu (PSD), Daniel Vasile (minorități), Nicolae Velcea (PSD), Dan Vîlceanu (PNL), Sergiu Cosmin Vlad (USR).

“Reglementarea așezărilor informale este un prim pas pentru incluziunea acestor comunități și șansa ca acești cetățeni să capete drepturi și responsabilități egale. Având siguranța ocupării, acces la infrastructură și servicii, posibilitatea de a-și face buletin permanent, aceștia vor putea accesa programe publice de formare, se vor putea apoi angaja, vor plăti impozite și vor putea oferi viitoarelor generații condiții mai bune de viață și șansa unui viitor mai bun. Amânarea constituirii unui cadrul normativ și operațional pentru așezările informale, nu rezolvă problemele sociale și de organizare spațială a acestora, ci le accentuează. Siguranța ocupării și condițiile de locuire adecvate stau la baza întregului proces de incluziune socială a acestor comunități, în prezent invizibile pentru statul român.” Bogdan Suditu, Expert locuire și planificar teritorială MKBT: Make Better, co-inițiator al proiectului No Man’s Land.

”S-au împlinit săptămâna aceasta doi ani de la momentul la care s-a născut ideea unui astfel de proiect de lege din consultările cu una dintre comunitățile unde locuirea informală este un fenomen real, dar nerecunoscut legal. În astfel de comunități, condițiile de viață sunt foarte grele și nimeni nu poate interveni – pentru că ele nu apar pe hărțile oficiale, iar locuitorii lor sunt practic invizibili. Ei sunt parte dintr-o realitate pe care până acum, legal, nu o puteam recunoaște. Acest proiect de lege reprezintă pasul cheie pentru crearea cadrului de rezolvare a situației așezărilor informale, împreună cu autoritățile și locuitorii acestora. ” Gabriela Stanciu, Director Executiv, Fundația PACT.

Locuire Informală

Locuireinformala.ro își propune să crească într-o bibliotecă de resurse care să ajute la o mai bună înțelegere a fenomenului de locuire informală, dar și la mobilizarea pentru găsirea și implementarea de soluții.


Scrie un comentariu

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.